Activitatea fizică sub supravegherea specialiștilor

Activitatea fizică sub supravegherea specialiștilor

Studiile de cercetare italiene au recomandat sporturile care sunt cele mai potrivite pentru pacienții vârstnici cu cancer de prostată. Trebuie efectuate exerciții de rezistență și cardiovasculare.

Cercetătorii de la Fondazione IRCCS Istituto Nazionale dei Tumori din Milano, Italia au efectuat o analiză sistematică a studiilor controlate randomizate anterioare privind influența stilului de viață la pacienții cu cancer de prostată. Obiectivul studiului a fost acela de a înțelege modul în care anumite obiceiuri, cum sunt regimul alimentar și exercițiile fizice, pot afecta calitatea vieții pacienților oncologici.

Printre obiceiurile luate în considerare, s-a constatat că cel mai eficace a fost activitatea fizică: aceștia au monitorizat datele clinice ale pacienților care au efectuat regulat exerciții fizice, sub supravegherea specialiștilor. Grupul de studiu era destul de eterogen și includea bărbați care efectuaseră activități sportive timp de cel puțin o lună până la maxim opt ani. În plus, subiecților li se administraseră diferite tipuri de tratament.

Încă o dată, cercetătorii au subliniat importanța unei alimentații sănătoase: reducerea aportului de calorii contribuie la echilibrarea indicelui de masă corporală (IMC, indice de masă corporală) și, în consecință la îmbunătățirea calității vieții pacientului. Cu toate acestea, poate părea că activitatea fizică are un impact semnificativ mai mare asupra condițiilor de trai; exercițiile de rezistență cum ar fi ridicarea de greutăți, practicate timp de cel puțin șase luni, pot genera efecte pozitive asupra dispoziției, oboselii, funcționării fizice și sexuale.

În conformitate cu anumite studii analizate în acest studiu, trebuie preferate exercițiile de rezistență în locul activităților aerobice, cum sunt mersul, mersul pe bicicletă sau alergarea, deoarece beneficiile se prelungesc în timp. Un al tip de antrenament care ar avea efecte pozitive asupra funcțiilor cardiacă și circulatorie, flexibilității și puterii musculare, precum și asupra oboselii, este reprezentat de exercițiile cardiovasculare efectuate continuu timp de cel puțin două luni.
Dificultatea reală pentru cei care abordează exercițiile fizice la o vârstă mai înaintată este reprezentată în principal de factorii motivaționali. Literatura științifică subliniază importanța practicării activităților sportive în mod regulat, de aceea se recomandă consultarea unor specialiști care pot să îndrume pacienții spre exercițiile fizice care sunt cele mai apropiate de caracteristicile specifice acestora și, mai presus de toate, pot monitoriza progresul individual în ceea ce privește tratamentul pentru cancerul de prostată.

Articole similare

Băuturile răcoritoare îndulcite cu zahăr și riscul de cancer
Obezitatea la supraviețuitorii cancerului
Logo Janssen | Pharmaceutical Companies of Johnson & Johnson