Dacă citiți acest material, ați luat probabil legătura cu un profesionist cu privire la tratamentul mielomului multiplu. Din cauza problemelor provocate de această boală, este posibil să aveți nevoie de tratament de traumatologie sau ortopedie, sau radioterapie, prin care părțile dureroase și deteriorate ale oaselor sunt iradiate pentru a ameliora disconfortul.
Diagnosticul de mielom multiplu este confirmat prin efectuarea a numeroase analize de laborator, analize ale măduvei osoase și tehnici de imagistică în scop de diagnostic. Pe baza testelor efectuate, medicul va obține o imagine clară a progresiei mielomului multiplu și va putea decide metoda necesară de tratament. Medicii se pun ulterior de acord asupra tratamentului (acest lucru nu este neapărat necesar întotdeauna) care este cel mai potrivit pentru dumneavoastră și vă informează cu privire la rezultatele așteptate ale acestuia.
Tabel cu anumite valori de laborator
| Test de laborator | Denumirea testului | Valoare de referință | Unitate | Comentariu |
| Hemogramă | Număr de leucocite | 4,0-10,0 | x 109/l | Din cauza numărului scăzut de leucocite, sunteți mai predispus la infecții |
| Număr de eritrocite (bărbați) | 4,5-6,3 | x 1012/l | Anemie din cauza numărului scăzut de eritrocite | |
| Număr de eritrocite (femei) | 4,2-5,4 | x 1012/l | ||
| Hemoglobină (bărbați) | 140-180 | g/l | Anemie din cauza concentrației scăzute de hemoglobină | |
| Hemoglobină (femei) | 120-160 | g/l | ||
| Hematocrit (bărbați) | 0,40-0,54 | Scăderea hematocritului indică anemie, creșterea indică deshidratare | ||
| Hematocrit (femei) | 0,37-0,47 | |||
| Trombocite | 140-340 | x 109/l | Din cauza numărului scăzut de trombocite, sunteți mai susceptibil la hemoragii | |
| Biochimie | Uree | 2,8-7,5 | mmol/l | Concentrația de uree crește ca urmare a insuficienței renale |
| Creatinină | 44-97 | µmol/l | Din cauza insuficienței renale, concentrația de creatinină este ridicată | |
| Calciu | 2,1-2,6 | mmol/l | Concentrațiile de calciu sunt adesea ridicate ca urmare a degradării osoase la pacienții care suferă de mielom multiplu | |
| Albumină | 32-55 | g/l | Pacienții care suferă de mielom multiplu au adesea o concentrație scăzută de albumină | |
| Totalul proteinelor | 65-80 | g/l | Pacienții care suferă de mielom multiplu au o concentrație mare de proteine din cauza imunoglobulinei monoclonale | |
| Imunoglobulină monoclonală | 0 | g/l | Prezența proteinelor anormale la pacienții care suferă de mielom multiplu |
Analize de sânge
Analize de sânge pentru determinarea numărului de eritrocite, leucocite, trombocite și a raportului dintre acestea.
Electroforeza proteinelor
stabilirea concentrației de paraproteine
Paraproteine, proteine „M”
Proteinele prezente în serul și/sau urina a 98 % dintre pacienții cu mielom multiplu; identificarea și cantitatea din sânge sau urină sunt esențiale pentru diagnostic și evaluarea succesului tratamentului.
În timpul tratamentului, diferitele cantități ale tuturor tipurilor de proteine ale pacientului sunt măsurate în sângele pacientului, monitorizându-se, de asemenea, proteinele M (paraproteine, proteine monoclonale) în sânge și/sau urină. Dinamica mielomului multiplu și răspunsul acestuia la tratament sunt monitorizate prin electroforeza proteinelor. Dacă tratamentul este eficace, se vor reduce valorile.
Imunofixare și imunoelectroforeză
Datele privind subtipul de paraproteine, proteine monoclonale pot fi determinate prin intermediul acestei analize suplimentare.
Testul de proteine în urina de 24 de ore
Progresia bolii este monitorizată prin determinarea concentrației depozitelor de proteine cu lanțuri grele și ușoare în urină. Testul de proteine în urina de 24 de ore permite efectuarea de măsurători precise. În ultimii ani medicii utilizează din ce în ce mai puțin acest test.
Determinarea lanțurilor ușoare libere de imunoglobulină în ser
Determinarea valorilor lanțurilor ușoare de imunoglobulină în sânge contribuie la diagnosticarea și evaluarea dinamicii bolii/răspunsului la tratament.
Concentrația de lanțuri ușoare libere kappa și lambda poate fi determinată în special în sânge, însă se poate efectua și prin testarea urinei și a lichidului aflat în spațiul care înconjoară creierul și măduva spinării.
Testul măduvei osoase
Procentul de celule plasmatice canceroase din măduva osoasă se poate situa între 10 și 100 % la pacienții care suferă de mielom multiplu. Creșterea celulelor plasmatice poate fi uniformă în întreaga zonă sau poate fi localizată numai în anumite zone.
Testul măduvei osoase reprezintă un examen important pentru diagnosticarea mielomului multiplu. Acest examen este esențial în determinarea posibilelor modificări genetice la nivelul celulelor specifice bolii. Se determină harta cromozomială sau cariotipul. Acest lucru permite detectarea anomaliilor cromozomiale structurale sau numerice. Medicii vor căuta unele dintre cele mai semnificative anomalii cromozomiale. Examenul cromozomial va furniza medicului informații importante privind evoluția bolii. Va arăta dacă este de așteptat sau nu progresia rapidă sau graduală și poate fi planificat tratamentul în consecință.
Puncția și biopsia de măduvă osoasă
În timpul acestui examen, medicul va efectua o incizie și va introduce un ac gol pe interior pentru a obține o probă de lichid din țesutul măduvei osoase din partea din spate a osului pelvian. Va fi suficientă o cantitate de 5 - 10 ml de măduvă osoasă sau țesut. Procedura se efectuează la clinică și nu este necesar ca pacientul să se afle în condiții de repaus alimentar. Durează numai câteva minute.
Biopsia de măduvă osoasă
În timpul acestei proceduri medicul va recolta o bucățică de os și măduvă osoasă din partea din spate a osului pelvian, introducând un ac gol pe interior. Acest test este întrucâtva mai agresiv în comparație cu puncția de măduvă osoasă și oferă o evaluare mai precisă a procentului de celule plasmatice canceroase din măduva osoasă.
Deteriorarea osoasă
Mielomul multiplu poate provoca deteriorări ale oaselor și, de aceea, trebuie efectuate teste osoase (imagistică în scop de diagnostic), care sunt complet nedureroase. Se vor depista semne de osteoporoză, fracturi din trecut și recente sau modificări ale compoziției oaselor. Aceste teste sunt esențiale pentru planificarea metodei de tratament și ulterior pentru monitorizarea progresului bolii.
Studierea scheletului
Studierea scheletului se efectuează pentru a se stabili dacă au apărut sau nu modificările caracteristice bolii la nivelul oaselor sau dacă sunt prezente deteriorări osoase. Zonele negre la radiografie indică o zonă osoasă afectată de boală. Aceasta poate însemna osteoporoză, modificări osteolitice ale oaselor (zone de osteoporoză localizate), colaps, leziuni ale vertebrelor și fracturi patologice. Din nefericire, această metodă de diagnostic indică deteriorările numai după ce au progresat deja.
Scanare RMN și CT
Dacă prin studierea normală a scheletului nu se înregistrează modificări osoase, se efectuează scanări RMN și CT pentru a se determina prezența și extinderea mielomului multiplu. Aceste scanări oferă, de asemenea, o definire mai corectă a modificărilor patologice ale oaselor atunci când este necesar. Prin efectuarea de scanări RMN și CT obținem informații care sunt mai utile și mai precise decât cele obținute în urma studierii scheletului. Se detectează leziuni osoase care ar putea exercita presiune asupra măduvei spinării, atunci când apare suspiciunea clinică.
Scanarea PET/CT oferă informații privind leziunile osoase active și mielomul multiplu localizat în afara măduvei osoase, însă această procedură se utilizează rar la pacienții care suferă de mielom multiplu. Este utilizată, de asemenea. pentru a evalua eficacitatea tratamentului.
