Opțiuni de tratament

Metodele de tratament descrise sunt sigure și eficace și susținute de date clinice și dovezi științifice. Este posibilă utilizarea uneia dintre metodele de tratament menționate sau a unei combinații de mai multe metode.

Radioterapia

Radioterapia (iradierea cu radiații ionizante) este o formă de tratament în care celulele canceroase de mielom sunt distruse prin iradiere. Aceasta le împiedică să se răspândească și să provoace afectări posibile. Radioterapia se utilizează în principal pentru tratarea anomaliilor osoase periculoase și dureroase, a fracturilor osoase și în cazul în care există un infiltrat de mielom mai mare în afara măduvei osoase sau când apare o excrescență pe os. Iradierea este obligatorie în cazurile în care infiltratul de mielom exercită presiune asupra măduvei spinării și provoacă dificultăți clinice care pot duce la paralizia membrelor.

Chimioterapia

Tratamentul cu medicamente citotoxice care distrug celulele canceroase și inhibă diviziunea celulară este numit chimioterapie. Chimioterapia este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a răspândirii bolii la nivelul măduvei osoase și în afara acesteia, la pacienții care suferă de mielom multiplu. Pacienților li se administrează unele medicamente de chimioterapie (citotoxice) sub forma comprimatelor, altora le sunt administrate intravenos. Aceste două metode se utilizează în general cu corticosteroizi, însă și în asociere cu medicamente noi, deoarece aceștia determină creșterea eficienței tratamentului.
Cu toate că chimioterapia distruge rapid celulele de cancer, aceasta afectează și celulele normale și sănătoase. Efectul este mai pronunțat asupra celulelor cu diviziune rapidă, de exemplu asupra celulelor hematopoietice, celulelor din mucoasa tractului gastrointestinal și respirator. Aceasta poate duce la reacții adverse nedorite, de exemplu depresia măduvei osoase (anemie, risc crescut de infecții și predispoziție la sângerare), infecții la nivelul mucoasei tractului respirator și gastrointestinal, diaree, vărsături, pierderea poftei de mâncare.

Greața și căderea temporară a părului reprezintă, de asemenea, unele dintre reacțiile adverse nedorite ale chimioterapiei. Indiferent de severitatea reacțiilor adverse, persoana trebuie să știe că acestea sunt temporare și apar numai în primul sau al doilea ciclu de tratament și, în cele mai multe cazuri, sunt inevitabile dacă se așteaptă ca tratamentul să fie complet și eficace. În orice caz, nu ezitați să îl întrebați pe medicul dumneavoastră despre toate reacțiile adverse nedorite care pot apărea în cazul chimioterapiei. Dacă în orice moment pe parcursul chimioterapiei simțiți disconfort și îngrijorare, trebuie să informați imediat medicul sau personalul medical.
Este posibil ca metoda de tratament să își piardă eficacitatea după un timp (este imposibil să se preconizeze intervalul de timp). Celulele de mielom nu mai răspund și devin rezistente la tratamentul cu chimioterapie sau altă medicație.

Corticosteroizi

Aceste medicamente sunt foarte similare în ceea ce privește compoziția cu cortizonul. Cortizonul este un hormon natural secretat de glandele suprarenale. Aceștia sunt folosiți adesea pentru a trata inflamațiile din diferite cauze. Prednisonul și dexametazona sunt cei doi corticosteroizi utilizați cel mai frecvent pentru tratamentul mielomului multiplu.
Aceste medicamente sunt luate separat, în majoritatea cazurilor în asociere cu alte medicamente. Tratamentul cu corticosteroizi este însoțit de unele reacții adverse nedorite: insomnii, creșterea poftei de mâncare, neliniște, modificări de dispoziție, ulcere la nivelul mucoasei stomacului și al duodenului, opacifierea cristalinului și afectarea reglării concentrațiilor sanguine ale glucozei.

Transplantul de celule stem hematopoietice și chimioterapia cu doză crescută

În domeniul TCSH (transplant de celule stem hematopoietice), chimioterapia cu doză crescută distruge mult mai multe celule în comparație cu chimioterapia clasică, prin urmare reduce în mare măsură povara bolii. Chimioterapia cu doză crescută distruge și un mare procent dintre celulele stem hematopoietice de la nivelul măduvei osoase, care sunt vitale pentru viață.
De aceea chimioterapia cu doză crescută este urmată de TCSH Acesta substituie celulele stem hematopoietice distruse. Înainte de tratament trebuie recoltate aceste celule, ceea ce este fezabil la 90 % dintre pacienți. În comparație cu unele dintre medicamentele noi, chimioterapia cu doză crescută duce adesea la rezultate foarte favorabile ale tratamentului.
Dacă pentru TCSH se utilizează celulele stem hematopoietice ale pacientului, această metodă este cunoscută sub denumirea de „TCSH autolog”. Aceste celule sunt extrase din circulația sângelui pacientului și sunt păstrate în condiții de conservare criogenică în afara corpului înainte de începerea tratamentelor de chimioterapie. De regulă se extrag și se păstrează celule pentru mai multe transplanturi de tip TCSH autolog. În unele cazuri poate fi necesară obținerea de donări de celule stem de la donatori înrudiți și neînrudiți. Acesta se numește TCSH alogen.

Transplantul propriilor celule stem (transplant autolog)

Acest tip de TCSH este utilizat cel mai frecvent. Sunt de așteptat puține complicații în cazul acestui tip în comparație cu TCSH-ul alogen. TCSH-ul autolog permite ca pacientul să primească propriile celule stem hematopoietice recoltate anterior, după administrarea chimioterapiei. După primirea propriilor celule stem hematopoietice, măduva osoasă necesită totuși o perioadă de recuperare de două săptămâni. În această perioadă, pacienților li se administrează antibiotice pentru a evita posibilele infecții, medicație antifungică și transfuzie de produse de sânge.
Veți fi spitalizați timp de 3 până la 4 săptămâni pentru a permite „revenirea la normal” a sângelui. În această perioadă este posibil să aveți unele neplăceri. Este posibil să fiți plasați într-o cameră sterilă izolată, cu restricții de deplasare, pentru a reduce riscul de infecție. În unele cazuri se vor efectua două transplanturi de tip TCSH autolog în decurs de numai două luni. În cazul în care starea dumneavoastră este suficient de stabilă pentru a permite TCSH în tandem, rezultatele sunt mai favorabile în comparație cu un singur TCSH.

Transplantul cu celule stem hematopoietice de la donator (translant alogen)

Acest tip de transplant utilizează celule stem hematopoietice de la alte persoane. Uneori, atunci când este posibil, donatorul este ruda unui pacient. Cei mai potriviți donatori sunt de obicei frații/surorile. Dacă nu există niciun donator potrivit în familie, va fi necesar să se găsească în altă parte celulele stem. Donatorii de celule stem sunt înregistrați în diferite bănci din diferite țări. Există două avantaje importante ale transplantului care include celule stem hematopoietice de la un donator: celulele donatorului nu sunt contaminate cu celule plasmatice canceroase (ca în cazul TCSH-ului autolog) și, de asemenea, sistemul imunitar al donatorului poate recunoaște și distruge celulele canceroase rămase în organismul pacientului (răspunsul grefei față de tumoare).
Pe de altă parte, această metodă prezintă și dezavantaje. Există întotdeauna posibilitatea apariției unei reacții la transplant care poate pune viața în pericol (fenomenul grefă-contra-gazdă - GCG). Aceasta este o afecțiune în care organele și țesuturile pacientului sunt atacate de celulele stem hematopoietice și limfocitele donatorului. Această afecțiune poate afecta orice organ, însă în cele mai multe cazuri sunt afectate organele gastrointestinale, ficatul și pielea. Pacientul trebuie să ia medicamente de imunosupresie și, prin urmare, probabilitatea apariției unei infecții crește. Prin urmare, rata mortalității la pacienții cu acest tip de transplant este mai crescută în comparație cu rata mortalității în cazul TCSH autolog. Există, de asemenea, posibilitatea reducerii considerabile a calității vieții. Procedura de transplant alogen se efectuează în cele mai multe cazuri la pacienții mai tineri cu cu risc citogenetic.
Transplantul propriilor celule stem hematopoietice urmat de transplantul cu celule de la donator. Această metodă de tratament constă în transplantarea propriilor celule stem hematopoietice, urmată de un mini-TCSH alogen. La început pacientului i se administrează chimioterapie cu doză crescută, care reduce semnificativ povara tumorală a celulelor plasmatice canceroase. Apoi se efectuează TCSH autolog cu celulele stem hematopoietice ale pacientului. Dacă povara tumorală atinsă este suficient de redusă, începe al doilea stadiu al tratamentului. Pacientul primește un transplant cu celule stem hematopoietice ale donatorului. Acest lucru permite celulelor donatorului să înceapă să atace celulele plasmatice canceroase rămase ale pacientului - acesta reprezintă răspunsul imunitar pentru atacarea tumorilor.
Indiferent de tipul de TCSH, reacțiile adverse sunt mai pronunțate în comparație cu chimioterapia clasică și sunt mai mult sau mai puțin similare: greață, vărsături, diaree, oboseală generalizată și slăbiciune. Pe termen lung se preconizează și se asociază cu TCSH riscul de afectare a plămânilor, rinichilor sau ficatului. Se preconizează, de asemenea, un risc de infecții la pacienții cu deficiență a răspunsului imunitar.

Terapia de susținere

Această clasă de medicamente previne degradarea osoasă provocată de boală. Unele medicamente determină chiar creșterea ratelor de supraviețuire ale pacienților. Bifosfonații se iau zilnic sau lunar de către pacienții cu mielom multiplu la care apar modificări la nivelul scheletului. Tratamentul cu bifosfonați este limitat la o perioadă cuprinsă între 12 și 24 de luni, din cauza reacțiilor adverse nedorite.

Medicul dumneavoastră curant trebuie să vă monitorizeze funcția renală în timpul tratamentului. Din cauza utilizării bifosfonaților, o parte a osului poate fi distrusă, în special în regiunea maxilarului (osteonecroză a maxilarului). Aceasta apare frecvent la pacienții cu probleme dentare nerezolvate. Acesta este motivul pentru care trebuie să se efectueze o vizită la medicul stomatolog înainte de începerea tratamentului. În ceea ce privește efectele la nivel dentar, vă rugăm să consultați medicul hematolog.
Uneori este necesară o procedură ortopedică pentru ameliorarea durerii și asigurarea flexibilității coloanei vertebrale. În cazul unei fracturi de vertebră se va efectua o procedură numită vertebroplastie sau cifoplastie. Vertebroplastia este o procedură în care se utilizează un ac pentru a injecta ciment osos într-o vertebră, lucru care stabilizează afectarea osoasă. Cifoplastia este o procedură prin care se introduce un balon special, care este apoi umflat. Acest lucru permite ca discul intervertebral să fie pus din nou în poziția corectă, urmat de injectarea de ciment în spațiul liber.

MEDICAMENTE NOI CU EFICIENȚĂ MAI CRESCUTĂ

Tratamentul cu inhibitori de proteazom duce la diferite reacții adverse posibile: trombocitopenie tranzitorie (număr redus de trombocite), anemie, neutropenie (număr redus de globule albe în sânge), herpes zoster și pot fi, de asemenea, prezente neuropatia periferică însoțită de durere la nivelul membrelor, perturbările simțului tactil, senzația de furnicături și înțepături la nivelul mâinilor și picioarelor. Neuropatia periferică se remite parțial sau total la pacienți după oprirea tratamentului sau reducerea dozei de medicamente.

Medicamentele imunomodulatoare

Aceste medicamente afectează sistemul imunitar al pacientului. Se formează în mai mare măsură o rezistență la celulele plasmatice canceroase străine. Medicamentele imunomodulatoare inhibă, de asemenea, formarea vaselor de sânge și prin urmare opresc aportul de substanțe nutritive la celulele de cancer din circulația sângelui. Mieloamele secretă citokine, care promovează formarea de noi vase de sânge, care la rândul lor duc la rate de supraviețuire mai bune.
Cele mai importante reacții adverse nedorite care apar la administrarea medicamentelor imunomodulatoare sunt de natură hematologică, de exemplu reducerea numărului de globule roșii și albe și de trombocite; sunt, de asemenea, frecvente moleșeala și eczema pe piele. Pot apărea la pacient tromboză și embolie pulmonară, din cauza cheagurilor de sânge, la utilizarea acestor medicamente pentru tratamentul pacientului. Pentru a împiedica formarea acestora, medicul va prescrie acid acetilsalicilic sau HGMM (heparină cu greutate moleculară mică).
La fel ca în cazul inhibitorilor de proteazom, poate apărea, însă rar, neuropatie periferică.

Anticorpi monoclonali

În mod similar cu tratamentele pentru limfom, sunt disponibili anticorpi monoclonali ca tratament al mielomului multiplu, dacă asigurările de sănătate acoperă acoperă costul. Anticorpii monoclonali țintesc o anumită proteină aflată pe suprafața celulei de mielom (de exemplu antigenul CD 38, SLAM F7). Atunci când anticorpul monoclonal se leagă de proteină, declanșează o serie de procese intracelulare și extracelulare care distrug direct celula canceroasă sau se realizează acest lucru prin activarea sistemului imunitar al pacientului. Modul de operare al acestui tratament diferă în totalitate de cel al inhibitorilor de proteazom sau al tratamentelor cu medicamente imunomodulatoare. De aceea, se pot obține rezultate excelente la pacienții care au încercat deja aceste tratamente și nu au răspuns la metodele respective.
Tratamentul cu anticorpi monoclonali este administrat sub forma perfuziilor care se efectuează conform unui grafic de timp precis. Tratamentul cu anticorpi monoclonali (de exemplu anticorpul monoclonal anti-CD 38) este foarte bine tolerat de către majoritatea pacienților. Reacțiile adverse nedorite apar rar. Reacțiile adverse nedorite le includ pe cele de natură hematologică, legate de infecții, oboseală și greață. La administrarea perfuziei, în special la primul ciclu de tratament, poate apărea o reacție la perfuzie - simptome foarte similare unei viroze (durere în gât, frisoane, tuse, secreții nazale, probleme respiratorii). Reacțiile la perfuzie sunt în general ușoare, dar este important să fie înștiințat medicul sau asistenta medicală. Anticorpii monoclonali se pot asocia cu medicamente imunomodulatoare sau inhibitori de proteazom, precum și corticosteroizi.

Inhibitori ai HDAC

Tratamentele care utilizează inhibitori ai histon-diacetilazei (histone deacetylases, HDAC) țintesc ADN-ul celulelor de cancer. Prin inhibarea enzimei cu rol esențial pentru diviziunea celulelor canceroase, reproducerea este oprită, ceea ce declanșează distrugerea acestora. Inhibitorii HDAC sunt utilizați împreună cu inhibitori de proteazom și corticosteroizi.
Reacțiile adverse posibile sunt diareea, care poate fi foarte severă, reacțiile adverse nedorite hematologice și de natură cardiacă, infecții, oboseală, greață și vărsături.