Schizofrenie

Schizofrenie

REACȚIILE FAMILIEI LA PSIHOZĂ


Nu există reacții tipice ale familiei la boala unui membru din familie, cel mai adesea un copil, însă studiile transculturale definesc spectrul acestor reacții - indiferent dacă este prima manifestare a bolii sau evoluția sa cronică.

Prima psihoză este de obicei precedată de o perioadă prodromală, adică o perioadă în care devin vizibile semnele timpurii ale bolii. Din nefericire, este dificil să se asocieze primele prodromuri cu boala, iar analiza acestora este mai facilă atunci când apare psihoza manifestă. Simptomele prodromale pot include:

  • izolare socială semnificativă sau retragere totală (se ajunge la „retragerea în sine”, reducerea contactelor cu mediul, dificultatea de a iniția conversații prietenești - un număr de adolescenți manifestă astfel de simptome, aceste caracteristici sunt integrate efectiv în dezvoltarea naturală la om, de aceea identificarea simptomelor bolii nu este facilă),
  • convingeri ciudate sau gândire magică,
  • comportamente evident ciudate,
  • neglijarea evidentă a igienei personale,
  • digresiuni, cuvinte goale, vorbire goală de conținut și frecvență redusă a utilizării acesteia (uneori se ajunge la pauze în firul gândurilor, ceea ce face ca întreaga afirmație să nu poată fi înțeleasă),
  • viața emoțională perturbată (persoana afectată poate da impresia că a devenit indiferentă la aspectele înconjurătoare sau că emoțiile sale au devenit neadecvate la situații - veselie în situații care provoacă tristețe altora, uneori o dispoziție manifestată prin glume vulgare ciudate; pierderea capacității de a resimți plăcere pot fi de asemenea o cauză a certurilor în familie),
  • pierderea inițiativei, a interesului sau energiei - apatie, care - percepută ca lene - devine o sursă de conflicte în familie,
  • scăderea funcționalității în diferite roluri sociale, dificultăți de învățare,
  • experiențe perceptive neobișnuite.

Se întâmplă ca o astfel de stare prodromală să fie menținută suficient de mult timp, iar pacientul se izolează tot mai mult de mediu. Într-o altă evoluție, simptomele psihotice se manifestă rapid și se ajunge la debutul psihozei, care în majoritatea cazurilor duce la spitalizarea pacientului.

Familia răspunde în moduri diferite la aceste simptome. Studiile transculturale definesc spectrul acestor reacții, menționând în primul rând o viață în condiții de nesiguranță și neînțelegere, devotamentul (mamei), senzația de pierdere, deteriorare crescută în domeniul recreerii, senzația de discriminare, de dezintegrare socială, identificarea psihiatrilor ca sursă de stigmatizare, funcționare problematică a părințiilor copiilor bolnavi în interiorul relației maritale, un nivel crescut de anxietate și depresie a mamelor.

Trebuie reținut că ...


Sentimentul de rușine provocat de diagnosticul de schizofrenie este la fel de frecvent pe cât este de nerezonabil. Este probabil o consecință a unităților de psihiatrie și a izolării persoanelor bolnave cronic. Acum 100 de ani, majoritatea pacienților erau spitalizați pe termen lung.

Chiar și în prezent, mulți dintre pacienți se confruntă cu stigmatizarea socială, iar aparținătorilor le este rușine sau teamă să spună că fiul sau fiica lor suferă de schizofrenie. În zilele noastre, membrii familiei pacienților cu schizofrenie - în mare parte din cauza psihoeducației - se plâng în principal de transparența afecțiunii copilului lor; de asemenea, sunt conștienți că obținerea remisiunii durează mult timp, însă se mândresc cu fiecare mică victorie asupra bolii.

Tabelul de mai jos ilustrează cele mai frecvente reacții ale rudelor pacientului la schizofrenie, la primul episod de psihoză, când se confruntă cu tabloul real al bolii.

Reacție
Fraza tipică
Cum este de fapt?
tristețe, anxietate

„Simțim că ne-am pierdut copilul”

„Ne este teamă că îl (o) vom pierde sau îl (o) vom răni”

Primul episod de psihoză nu este în mod sigur o „moarte emoțională”, fiul sau fiica bolnavă vor fi aceeași persoană, care a fost iubită și este iubită în continuare de către părinți, frați și partener. În același timp, primul episod de psihoză nu este întotdeauna un simptom al schizofreniei. Poate fi o tulburare afectivă sau o tulburare similară schizofreniei, sau o tulburare mintală care se datorează unei afecțiuni somatice sau rezultă din utilizarea de substanțe psihoactive - în urma unei terapii eficace, poate fi singurul episod psihotic din viața persoanei respective.
frică
„Suntem în siguranță să locuim cu el (ea) sub același acoperiș?”
Persoanele cu psihoză sunt mult mai puțin agresive decât persoanele normale, sănătoase. Simultan, într-o situație de „diagnostic dublu” - adică schizofrenie și simptome de abuz de substanțe psihoactive (cel mai adesea alcoolul) - riscul de comportamente agresive la pacienți crește.
rușine, vinovăție, învinovățire

„Noi suntem de vină pentru acest lucru?”

„Ce vor crede oamenii despre noi?”

„Dacă ai fi fost o mamă mai bună...”

Problema legată de sentimentul de vinovăție este o reacție tipică a părinților la debutul psihozei la copiii lor, în special în relația mamă-fiu. Trebuie menționat clar că psihoza nu este o pedeapsă pentru vreo greseală, nici nu este dovada unor erori de educație.
sentimentul de izolare
„Nimeni nu poate înțelege acest lucru”
Cu cât se dobândesc mai multe cunoștințe cu privire la cauzele psihozei, evoluția acesteia și posibilitățile de tratament, în special când membrii familiilor afectate fac schimb de cunoștințe și își împărtășesc emoțiile, cu atât este mai redus sentimentul de izolare.
amărăciune, negarea bolii, negarea severității bolii
„De ce trebuia să ni se întâmple nouă?”

„Nu se putea întâmpla în familia noastră”

„Este numai un episod care va trece fără să lase urme.”
Fiecare a o suta persoană suferă de schizofrenie, iar epidemiologia sa se menține, prin urmare, cazul de schizofrenie este în concordanță cu tendința constantă de apariție și, deci, nu este o soartă nefastă.
ambivalență
„L-am iubit/am iubit-o atât de mult, iar el/ea este acum atât de rău/rea, că dorim să plece”
Problema emoțiilor expuse este reflectată prin critici excesive, ostilitate față de pacienți și implicare emoțională excesivă.
depresie
„Nu mai putem vorbi fără să plângem”
O reacție depresivă este de înțeles într-o astfel de situație, dar continuarea sa va duce numai la deteriorarea capacității de a ajuta și a fi alături de persoana bolnavă.
furie
„Știm că acum frații/surorile sale au nevoie de ajutor și noi îi dedicăm lui/ei tot timpul”
Implicarea în terapie a fraților/surorilor este dificilă, de teama părinților, precum și a fraților/surorilor cu privire la riscul de contractare a schizofreniei de către alți membri ai familiei. Trebuie însă reținut că ajutorul unui frate sau al unei surori furnizat la primul episod de psihoză poate fi singura șansă de ajutor din partea unei persoane.
incapacitatea de a se desprinde de subiect
„Nu mai există altă problemă importantă pentru noi decât boala sa și va fi întotdeauna”
În timpul primului episod psihotic, la fel ca în timpul episoadelor de exacerbare , problema bolii va domina familia, însă poate fi înlocuită treptat de aspecte legate de terapie, recuperare și prevenirea recidivelor bolii.

ARTICOLE SIMILARE


Scopurile și regulile tratamentului în schizofrenie

Unul dintre cele mai mari riscuri pentru pacienții cu schizofrenie este lipsa respectării schemelor de medicație. Respectarea consecventă a tratamentului farmacologic recomandat poate preveni multe situații care duc la deteriorarea stării de sănătate.

Terapia psihosocială

Medicamentele stau la baza farmacoterapiei pentru schizofrenie. Cu toate acestea, există și alte forme de terapie, în special atunci când pacientul, neconștientizând boala, renunță la medicație, neinformând nici medicul, nici familia.

Obiectivele terapiei în schizofrenie

În ultima jumătate de secol obiectivele terapiei au evoluat considerabil. Acum cincizeci de ani obiectivul principal era acela de a seda pacienții, acum 30 de ani - de a reduce ideile delirante și halucinațiile.

References

Myeloma UK AL amyloidosis Essential Guide. Accesat: 30 mai 2022.
Lousada I, Comenzo RL, Landau H, et al. Light chain amyloidosis: patient experience survey from the Amyloidosis Research Consortium. Advances in Therapy. 2015;32(10):920-928.
Amyloidosis Support. Amyloidosis awareness. Accesat: 26 mai 2022.
McCausland KL, White MK, Guthrie SD, et al. Light chain (AL) amyloidosis: the journey to diagnosis. The Patient-Patient-Centered Outcomes Research. 2018;11(2):207-16.
Myeloma UK. Diet and nutrition. Living well with AL amyloidosis Infosheet. Accesat: 26 mai 2022.
Healthline. 8 Natural and Complementary Therapies for Amyloidosis. Accesat: 26 mai 2022.
Shin SC, Robinson Papp J. Amyloid neuropathies. Mount Sinai Journal of Medicine: A Journal of Translational and Personalized Medicine. 2012;79(6):733-48.
Cancer.Net. Amyloidosis: Symptoms and Signs. Accesat: 26 mai 2022.