Schizofrenie

Strategii funcționale la prima psihoză și prima spitalizare.

Prima spitalizare este una dintre cele mai dificile perioade în viața familiei cu o persoană schizofrenică. Este o perioadă de anxietate și incertitudine, iar diagnosticul de schizofrenie este adesea primit ca un verdict implacabil. Obiectivul șederii în spital a pacientului este de a primi diagnosticul - de a se stabili afecțiunea medicală - și de a planifica terapia, adică de a aplica schema adecvată de tratament. Nu este întotdeauna posibil să se obțină un diagnostic de încredere în timpul primului episod psihotic.

Persoana bolnavă trebuie să fie liberă să facă încercări și greșeli. De exemplu, pacientul trebuie să ajungă la activitățile programate independent și la timp, precum și să își facă curățenie în cameră.

Scala de dificultate trebuie crescută treptat odată cu ameliorarea sănătății pacientului. În mod cert pacientul nu trebuie supraîncărcat cu sarcini, ținând seama de posibilitatea de a fi obosit, de variațiile de dispoziție și chiar de stările depresive. Când se îmbunătățește starea pacientului, simptomele bolii vor fi radical mai puțin intense, iar pacientul va începe să socializeze în mod normal, ca de mai înainte - și este posibilă externarea de pe secție.Dozele de medicație sunt de obicei scăzute comparativ cu cele administrate în spital.

Multe persoane externate din spital cu un diagnostic de schizofrenie se confruntă după externare cu așteptări excesive de la rude și prieteni, care doresc ca acestea „să recupereze timpul pierdut”. Acest lucru este valabil în special pentru cei ce se îmbolnăvesc pentru prima dată și cei aflați în primii ani ai bolii.

Când un membru bolnav al familiei revine acasă, membrii familiei și persoanele apropiate își exprimă adesea așteptările legate de starea funcțională foarte bună a pacientului (chiar mai bună decât a celorlalte persoane sănătoase), ca acesta să recupereze în toate domeniile și să întreprindă multe activități, să facă multe lucruri, de ex. să revină la studii, pe cât de bine poate pentru a recupera anul pierdut sau să înceapă să muncească la fel ca mai înainte, și să rezolve rapid și simultan toate problemele. O astfel de situație prezintă însă probleme noi, având în vedere că:

• o astfel de funcționare perfectă poate să nu fie posibilă imediat după un episod de schizofrenie și o internare în spital,
• așteptările excesive pot deveni un stres serios pentru pacient - și să fie unul dintre factorii de risc pentru o deteriorare ulterioară a stării mentale.

Să ne imaginăm o astfel de situație:

O persoană și-a rupt piciorul, a avut ghips mai multe săptămâni și apoi i s-a scos ghipsul. Se va putea mișca bine imediat? Va putea alerga dintr-o dată? Nu, piciorul nu va fi complet bine imediat. O astfel de persoană are nevoie de un timp în care piciorul să revină lent la starea anterioară. Vă puteți gândi în mod similar la o persoană externată din spital cu un diagnostic de schizofrenie.

Sunt relevante următoarele reguli fundamentale de abordare:

• Persoanei trebuie să i se propună diferite obiective, treptat, pas cu pas.
• Cerințele trebuie ajustate pe baza capacităților curente ale persoanei externate.
• Persoana trebui să-și stabilească propriile obiective pe care le poate urmări pe o anumită perioadă de timp.

Adesea, imediat după îmbolnăvire și internarea în spital, pacientul poate să facă doar ceea ce nu necesită vreun efort prea mare. Deocamdată chiar și activitățile simple pot cere un efort semnificativ din partea persoanei. Aceasta pur și simplu nu poate fi împovărată la momentul respectiv cu stres sever, anxietate și temeri.

Aceasta nu înseamnă că realizarea unor obiective ambițioase este complet împiedicată. Multe obiective vor fi atinse, dar treptat, pe măsură ce timpul trece de la externarea din spital și pe măsură ce starea mintală a pacientului se îmbunătățește.

În perioada de după debutul bolii și al spitalizării, trebuie să existe timp pentru recuperare, timp pentru ameliorarea treptată - numai după acest timp va fi evident cum va putea funcționa persoana bolnavă. Acest interval de timp are durate diferite, uneori este nevoie de mai multe luni.

Dacă îi alocăm persoanei bolnave sarcini prea dificile - este posibil ca aceasta să nu le poată îndeplini, să se simtă „inutilă și fără speranță”, iar apoi poate renunța la eforturile suplimentare de a se face bine, deoarece totul ar putea părea prea dificil (deoarece nu a reușit să facă ceva).

Dacă așteptările persoanei bolnave sunt adecvate și o astfel de persoană reușește să facă ceva (chiar și ceva ce pare de nivel redus), acest lucru va reprezenta un stimulent pentru a întreprinde și alte acțiuni. Persoana se poate gândi atunci: „dacă am reușit să fac asta, voi putea face și altceva.”

Chiar dacă au dispărut toate simptomele, pacientul nu este încă o persoană complet sănătoasă imediat după externare. Schizofrenia necesită de obicei terapie toată viața. Similar cu cazul pacienților cu diabet sau al celor cu tiroidectomie, persoanele cu schizofrenie au nevoie de medicație continuă. Scopul acesteia în convalescență e să prevină recidivele psihozei, care afectează creierul pacientului.

Sarcina persoanelor care asigură îngrijirea este aceea de a redobândi sănătatea completă și de a rămâne în stare de remisiune. Pacientul trebuie să revină lent la independență, beneficiind de toate formele accesibile de terapie și sprijin. Îngrijirea medicală a pacientului este preluată de un medic care îl consultă în regim ambulatoriu, din sistemul de îngrijire medicală din mediul extern.

Cu toate acestea, farmacoterapia în sine nu este suficientă. Trebuie căutate unități de îngrijire, cluburi ale pacienților și alte forme de terapie în zona respectivă; cel mai bun mod este de a întreba un psihiatru de la o clinică în regim ambulatoriu.

Dacă este implementată suficient de devreme, optim față de debutul bolii, deschide perspective de revenire la studii, în câmpul muncii sau la a avea o familie. Primii cinci ani reprezintă cea mai importantă perioadă a evoluției bolii. Este util să se beneficieze de orice formă de sprijin care să împiedice recidiva psihozei.

Medicul poate recomanda medicație sub formă de comprimate zilnice până la formule cu eliberare prelungită, care pot elibera de presiune atât pacientul, dar și persoana care asigură îngrijirea, fiind implicată în supravegherea zilnică și controlul farmacoterapiei.

Pentru a face față în mod eficace acestor poveri, persoanele care asigură îngrijirea nu numai că trebuie să aibă grijă de pacient, ci și de ele însele. Este important ca persoana care asigură îngrijirea să continue să lucreze și să păstreze contactul cu familia și prietenii.

Cum să ajutați o persoană cu o recidivă a psihozei? Trebuie să faceți următoarele:

• să ajutați persoana să ajungă la un psihiatru - psihiatrii sunt medicii de „prim contact”;
• să întăriți pacientul la momentul căderii nervoase din cauza exacerbării schizofreniei sau atunci când la primul episod de schizofrenie persoana nu este conștientă că are nevoie de tratament;
• veți afla cât mai multe posibil despre schizofrenie - veți lua parte la ședințe de psihoeducație;
• puteți încuraja pacientul să ia medicamente sau să consulte un medic în cazul în care are îndoieli cu privire la terapie;
• veți observa semnele de avertizare ale recidivei - nu le ignorați;
• încercați să observați semnele de avertizare ale suicidului - majoritatea pacienților discută despre gândurile lor suicidare, nu le ignorați; în același timp amintiți-vă că unul din zece pacienți cu schizofrenie se poate sinucide; tendințele suicidare sunt rezultatul recidivei schizofreniei și dispar odată cu remiterea simptomelor de schizofrenie; faceți persoana cu schizofrenie să conștientizeze să suicidul este o pierdere pentru toată lumea, nu o soluție pentru problemele sale sau ale dvs.; în cazul unor tendințe puternice de suicid sunați la ambulanță (formați 112) în loc de a căuta psihiatrul care este responsabil pentru persoana bolnavă;
• negociați cu persoana bolnavă moduri de a face față crizelor - atât celor asociate cu schizofrenia, cât și celor fără legătură;
• nu așteptați o ameliorare rapidă, dar nu tratați schizofrenia ca pe o boală incurabilă - nu izolați persoana bolnavă, dar în același timp nu fiți hiperprotector(are); în timpul remisiunii, majoritatea pacienților pot funcționa ca persoane normale, active, în diferite roluri de viață (membru al familiei, prieten, angajat, elev, student);
• dacă puteți, participați la grupuri de autoajutorare pentru persoanele cu schizofrenie și familiile lor - la ședințele cu astfel grupuri veți afla cum au făcut alte persoane față problemelor dvs. curente.

Din datele din registrul finlandez al pacienților, publicat în 2013, se evidențiază că aproximativ jumătate din pacienții spitalizați cu prima psihoză încetează farmacoterapia deja în prima lună după externare. Aproape 8 din 10 pacienți externați revin la spital în decurs de un an de la recidiva simptomelor.

Din nefericire, persoanele cu schizofrenie demonstrează hipersensibilitate la stres și de aceea, orice situație cu conținut emoțional crescut - atât negativ, cât și pozitiv - poate duce la recădere. Observarea pacientului și depistarea primelor simptome de recădere pot preveni deteriorarea progresivă și o altă spitalizare.

Uneori, însă, în pofida tuturor eforturilor, psihoza revine. De obicei spitalizarea ulterioară este mai lungă și pacientul nu poate reveni la nivelul funcțional de dinaintea psihozei. Unele dintre simptome rămân prezente în continuare la pacient. Ce trebuie făcut în acest caz?

Strategii pentru comportamentul familiei în timpul perioadelor prodromale ale unei recidive a psihozei în viitorul apropiat.

Strategii pentru comportamentul familiei în timpul recidivei psihozei (perioada psihotică)