Scleroza multiplă

1. Importanța tratamentului

După diagnosticarea bolii, se are în vedere stabilirea necesității inițierii tratamentului cu medicamente ce modifică evoluția bolii, având în vedere faptul că procesul inflamator degenerativ continuă chiar în lipsa unor semne clinice evidente. Inițierea tratamentului precoce este asociată cu o evoluție mai bună a bolii (Comi 2013). Tratamentul imunomodulator nu trebuie întârziat până la vârstă adultă având în vedere consecințele potențial severe pentru evoluția pe termen lung (Pohl 2007). Recomandările actuale sunt de a se iniția tratament imunomodulator chiar după primul episod demielinizant dacă sunt indeplinite criteriile de diagnostic pentru SM.

2. Opțiuni de tratament

Când vorbim despre tratamentul SM vorbim despre tratamentul puseului acut și tratament cu medicamente ce modifică evoluția bolii, împiedicând sau întârziind recăderea (medicamente imunomodulatoare).

Tratamentul puseului acut se face cu corticosteroizi, indiferent că este vorba de primul puseu sau este vorba despre o recădere. Rolul tratamentului este acela de a reduce inflamația de la nivelul sistemului nervos central, scurtând durata episodului. Conform recomandărilor internaţionale tratamentul se face cu metilprednisolon în administrare intravenoasă sub forma unei perfuzii lente.

La copii, doza se stabilește în funcție de greutatea corporală, respectiv 20-30 mg/kg/zi maxim 1 g/zi (Tardieu 2004). Durata tratamentului este de 3- 5 zile și depinde de simptomele pacientului și de evoluția lor sub tratament. Dacă după cele 5 zile de tratament mai persistă unele simptome se va continua tratamentul cu administrare orală de cortizon timp de încă 2-3 săptămani.

Pacientul necesită internare cel puțin în perioada administrării tratamentului în perfuzie. Este necesară supraveghere pentru a observa dacă apar reacții secundare la tratamentul cu cortizon. Cele mai importante reacții sunt: creșterea tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace ( numărul de bătăi cardiace pe minut), dureri la nivelul stomacului sau senzația de arsură, uneori vărsături. Se poate asocia creștere în greutate, tulburări de somn, tulburări ale dispoziției cu iritabilitate sau stare de depresie.

În lipsa unui răspuns la tratamentul cortizonic, în special în cazurile severe, se pot administra Imunoglobuline intravenos timp de 3-5 zile (Yeh 2012).

Tratamentul cu medicamente ce modifică evoluția boli

Acest tip de tratament are rolul de a impiedica sau întârzia apariția unor noi pusee, de a reduce numărul recidivelor și gravitatea lor, fără însă a determina vindecarea SM. Pentru adulții cu SM există o multitudine de astfel de medicamente ce se administrează în funcție de situația medicală a fiecăruia. Doar câteva dintre aceste medicamente sunt însă aprobate pentru administrare sub vârsta de 18 ani.

Tipul tratamentului se decide împreună cu familia pacientului și cu pacientul, în funcție de situația acestuia, respectiv numărul de pusee, numărul leziunilor cerebrale și prezența leziunilor active. La copii cu SM cu mai multe recăderi sau cu multiple leziuni cerebrale și medulare și cu leziuni active (cu priză de substantă de contrast la examinarea RMN), se preferă din prima linie, tratament imunomodulator cu administrare mai frecventă. Răspunsul la tratament nu se obţine însă imediat, sunt necesare cel puţin 6-12 luni de tratament pentru a putea aprecia eficienţa unui medicament. Este foarte important ca tratamentul să fie administrat corect, fără întreruperi, administrarea discontinuă a medicaţiei fiind una din cauzele ineficienţei tratamentului şi a apariţiei recăderilor.

Eficienţa tratamentului se apreciază în funcţie de numărul recăderilor şi de apariţia unor noi leziuni active la examinarea RMN cerebral (Ghezzi 2009, Chitnis 2012).

Atunci când un pacient prezintă mai multe recăderi în timpul tratamentului cu un tip de medicament, se poate decide schimbarea tratamentului cu alt tip de medicament.

Tratamentul imunomodulator al copiilor cu SM în România este gratuit și se administrează în cadrul unui Program Național de tratament, după aprobarea unui dosar medical, după implinirea vârstei de 12 ani.