Sunt disponibile numeroase terapii, iar unele asigură și ameliorarea durerii. Diferitele terapii vă pot ajuta să vă simțiți mai bine și să vă sprijine cu privire la acceptarea stresului și a senzațiilor de depresie sau negativitate într-un mod mai ușor.
Fiți deschiși la diferite forme de ajutor.
Fizioterapie
Un fizioterapeut vă va învăța metode de exerciții pentru articulații, care vor permite efectuarea mai ușoară a mișcărilor pentru a ameliora disconfortul sau durerea de la nivelul oaselor. Asigurați-vă că fizioterapeutul dumneavoastră este familiarizat cu mielomul multiplu și efectele sale asupra scheletului. Consultați-vă cu medicul dumneavoastră. Nu este recomandată fizioterapia prin tehnici de masaj intense și mișcări agresive.
Terapie ocupațională
Dacă apar probleme legate de gestionarea activităților zilnice, poate fi de ajutor un terapeut ocupațional. Acesta vă va putea arăta în ce mod poate fi efectuată o activitate sau cum poate fi efectuată într-un mod diferit. Vă va învăța cum să utilizați instrumente speciale. Un terapeut ocupațional va putea să vă dea sfaturi cu privire la rearanjarea spațiului dumneavoastră de locuit și a obiceiurilor de lucru.
Yoga
Yoga este o practică prin care exercițiile de relaxare vă ajută să vă controlați corpul și mintea.
Terapia prin muzică
Există posibilități infinite de gestionare a problemelor psihologice și de alinare sau de rezolvare a tuturor problemelor utilizând terapia prin muzică, cu ajutorul a diferite tipuri de muzică.
Alte terapii
Sunt disponibile și alte terapii Scopul acestora nu este reprezentat numai de ameliorarea simptomelor, ci și de promovarea sănătății. Obiectivele finale sunt relaxarea, starea de bine și calitatea vieții. Aceste terapii sunt aromaterapia, acupunctura, reflexologia, terapia prin masaj, reiki și meditația. Nu uitați că terapiile prin masaj puternic nu sunt adecvate pentru pacienții care suferă de mielom multiplu. Se pot rupe oasele, iar dacă numărul de trombocite este scăzut, poate apărea și sângerare la locul fracturii. Cu toate că este recomandată activitatea fizică, nu recomandăm sporturile „agresive”, cum sunt schiul, artele marțiale, motociclismul etc. Mai mult, pacienții nu trebuie să efectueze ridicări de greutăți sau muncă intensivă.
Aveți grijă în mod deosebit în ceea ce privește anxietatea și depresia.
Aveți sentimente de teamă sau depresie din cauza mielomului multiplu? Acest lucru se întâmplă frecvent și este de așteptat. Vreuna dintre terapiile sugerate pot fi de ajutor (sau alte terapii similare) pentru a vă ajuta să faceți față. Dacă gândurile negative persistente sau anxietatea vă împiedică să aveți o viață normală, discutați cu medicul dumneavoastră. Poate fi de ajutor să consultați un psihiatru sau un psiholog. De asemenea, sunt disponibile medicații care contribuie la controlul și tratarea depresiei.