Adriana, 37

Adriana, 37

Când iți imaginezi cum va fi viața ta și o trăiești și nu are nicio legătură cu ce ți-ai imaginat, ai un șoc – ăsta a fost la mine momentul de declic. Am fost programată și educată să fiu o fată bună, să învăț, să iau note mari, să mă gândesc la ce zic vecinii, să dau la facultate, să mă angajez, să mă mărit, să fac un copil și asta e. Mi-am dat seama că sunt mult mai multe lucruri pe lângă toate astea.

M-am trezit și m-am întrebat cine sunt eu și ce fac eu aici. Și a fost un moment destul de puternic. Tot ce însemnă rutina, obisnuința, realitatea zilnică, nu mai prezentau interes. Nu mai conta că aveam job, familie, prieteni, că pot să ies, să mă distrez. E un moment în care ceea ce ți-ai construit cu tine nu mai contează.

Nu am avut gânduri de suicid. Iubesc foarte mult viata, dar stăteam pe jos și plângeam în continuu. Plângeam tot ce nu am putut să plâng până atunci. Nu găseam portița de ieșire în a mă orienta într-o direcție.

Pasul cel mai greu e conștientizarea și recunoașterea, iar pasul 2 este găsirea puterii să treci. Am avut noroc de un terapeut extraordinar. E important să existe cineva cu care să vorbești despre acest lucru. De mult, psihoterapeutul meu mi-a dat o păpușă matrioșca. Pe cea mai mică. Pentru că până la urmă acolo ajungi. La copilul interior, să îl iubești, să îl accepți și să îl vindeci ca să devii un adult vindecat. Mi-am dat seama că depresia te face să nu mai fii atât de axat pe tot ce înseamnă exterior. Te aduce la tine înăuntru. Eu am văzut-o ca pe o binecuvantare, ca pe o pauză de care am nevoie să stau eu cu mine, să zic nu, să recunosc. Le-am spus celor dragi: Trec printr-o stare depresivă. Știu că și vouă vă este ciudat și nu știți cum să mă ajutați. Simplul fapt că voi mă acceptați și sunteți lângă mine mă ajută și o să vedeți că în curând o să îmi revin. Sunt recunoscătoare pentru fiecare gând pe care nu l-am înțeles, pentru fiecare durere, pentru fiecare drum încâlcit, pentru că toate m-au adus aici. Toate capătă un sens la un moment dat. Puterea este în interior. Trebuie doar să fim deschiși să o lăsăm să iasă.”

References

Myeloma UK AL amyloidosis Essential Guide. Accesat: 30 mai 2022.
Lousada I, Comenzo RL, Landau H, et al. Light chain amyloidosis: patient experience survey from the Amyloidosis Research Consortium. Advances in Therapy. 2015;32(10):920-928.
Amyloidosis Support. Amyloidosis awareness. Accesat: 26 mai 2022.
McCausland KL, White MK, Guthrie SD, et al. Light chain (AL) amyloidosis: the journey to diagnosis. The Patient-Patient-Centered Outcomes Research. 2018;11(2):207-16.
Myeloma UK. Diet and nutrition. Living well with AL amyloidosis Infosheet. Accesat: 26 mai 2022.
Healthline. 8 Natural and Complementary Therapies for Amyloidosis. Accesat: 26 mai 2022.
Shin SC, Robinson Papp J. Amyloid neuropathies. Mount Sinai Journal of Medicine: A Journal of Translational and Personalized Medicine. 2012;79(6):733-48.
Cancer.Net. Amyloidosis: Symptoms and Signs. Accesat: 26 mai 2022.