Recuperare

În terapia cancerului de prostată, una dintre reacțiile adverse posibile este incontinența urinară: incapacitatea de a controla urinarea duce adesea la sentimente de jenă și rușine care afectează calitatea vieții pacienților. Pentru unele boli avem impresia că consecințele terapiei sunt adesea mai rele decât boala în sine și că recuperarea este lungă, dificilă și implică progrese și beneficii puține din punctul de vedere al calității vieții. Una dintre reacțiile adverse posibile ale strategiilor de intervenție în cancerul de prostată este „incontinența”; aceasta este în majoritatea cazurilor o problemă trecătoare, care dispare complet, de asemenea datorită recuperării.
Din nefericire, atunci când un pacient manifestă acest tip de problemă, are de a face cu perturbări frecvente care apar și îi afectează viața în fiecare zi; din acest motiv, persoanele care suferă de această boală tind să evite situațiile care pot fi jenante și să limiteze relațiile sociale, fără a mai menționa că pot exista dificultăți în domeniul angajării și al vieții sexuale. Există diferite tipuri de incontinență: se întâmplă destul de frecvent ca pierderea de urină să fie asociată cu situații de efort, cum ar fi tusea sau strănutul. Chiar și eforturile provocate de ridicarea unui obiect de jos și o modificare a posturii, cum ar fi trecerea de la poziția așezat la ridicarea în picioare, pot reprezenta factori declanșatori.
Medicul are un rol foarte important și poate ajuta la identificarea celor mai bune soluții pentru tratamentul incontinenței, deoarece există terapii pentru incontinența urinară. Aceasta este o problemă care poate fi ameliorată și adesea soluționată complet cu ajutorul unui program de recuperare specific. Recuperarea vizează îmbunătățirea mecanismelor care compensează pentru pierderea funcției mușchilor care închid canalul ce transportă urina de la vezica urinară la exterior; aceștia sunt mușchii pelvieni. Medicul vă poate face o recomandare pentru un specialist și poate programa cel mai adecvat program de recuperare, îndrumând pacientul spre centre specializate, unde va învăța să identifice acești mușchi și să îi întărească cu ajutorul unor exerciții corecte de fizioterapie.
Prin urmare, este important să se înceapă cât mai curând posibil și, cel puțin în faza inițială, să existe continuitate adecvată. O mare parte din această muncă va depinde de pacient: cu cât depune mai multe eforturi, cu atât mai mari sunt îmbunătățirile.